Un baietel de 4 ani si matusa lui, ambii raniti in teribilul accident de la Tulcea, se afla in acest moment la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitala.
Baietelul a iesit din sala de operatie in jurul orei 13.00, suferind mai multe interventii. In urma accidentului, el a suferit ruptura de splina, de ficat si un traumatism cranio-cerebral. Medicii au reusit sa il stabilizeze, dar sunt rezervati in privinta sanselor lui de supravietuire. Matusa copilului a suferit un traumatism cervical si are arsuri pe maini. Starea femeii este stabila si e constienta. Cei doi vor mai ramane internati la „Bagdasar Arseni” si in urmatoarele zile.